1

 

STANDARD

Aceste litere volumetrice au feţele din plexiglas, sunt iluminate cu neon ţi sunt închise într-o ramă de aluminiu cu spate din aluminiu. Faţa acestora permite ieşirea luminii, este colorată în masă sau acoperită cu autocolant. Acest tip este cel mai întâlnit ţi mereu în trend.


 

OPEN FACE

Sunt litere volumetrice create fie fără faţă, fie cu o faţă transparentă din plexiglas, astfel încăt sistemul lor de iluminare este vizibil, acesta putând fi montat pe conturul sau în interiorul literelor. Uzual, pentru iluminarea acestor litere se folosesc tuburile cu gaze spectrale (neon). Aceste litere atrag cu certitudine atenţia, sporind impactul volumetriei.


 

REVERSE

Sunt litere cu halou luminos, fiind din punctul de vedere al realizării opusul literelor volumetrice standard. Faţa acestora este opacă, realizată din plexiglas sau PVC, iar spatele este fie gol, fie acoperit cu plexiglas transparent, permiţând ieşirea luminii ce se proiectează pe fundal. Pe parcursul zilei aspectul lor este unul clasic, dar pe timp de noapte, efectul creat de jocul de lumini şi umbre este unul deosebit de atrăgător.
Volumetria fără iluminare poate fi realizată din spumă, din komatex sau plexiglas frezat.


 

LITERELE DIN SPUMĂ

se adaptează oricărei grafici şi pot fi acoperite cu vopsea conform codului de culoare dorit. Pentru interior, acestea vor rezista şi fără vopsire, însă pentru amplasarea exterioară se recomandă finisarea prin vopsire pentru o durabilitate mai mare.


 


LITERELE DIN KOMATEX

sunt rezistente, uşor de realizat şi pot fi acoperite cu folie de vinyl, vopsea sau cu print. Se pretează atât pentru interior cât şi pentru exterior.


 

NEON

Creaţiile din neon au avantajul unui impact vizual puternic pe timp de noapte, proiectând o lumină deosebit de intensă, în culori vii. Tuburile cu gaz spectral pot fi modelate astfel încât se
pot realiza imagini plastice şi sugestive, dirijând lumina cu uşurinţă în modul dorit. Când doriţi un plus de dinamism, tuburilor de neon li se poate adăuga un joc de lumini.

 

p259252_2200_1515-2


klarglas_12_0_720x600

DIBOND

53bd1f5d3f15e

plain-white-g

dimensional-lettering_CLEAR1-544x2401


 

GALERIE LUCRARI